Teodorovici anunță: Ar trebui modificată legislația, astfel încât absolvenții Programului de Internship al Guvernului să fie angajați automat

Teodorovici anunță: Ar trebui modificată legislația, astfel încât absolvenții Programului de Internship al Guvernului să fie angajați automat
Publicat: 17/07/2019, 17:17

„Veți da piept cu un mediu în care cei care lucrează în această zonă sunt înjurați zi de zi. Într-un loc foarte important de altfel, unde oamenii de calitate pot să facă lucruri de calitate, dar per total noi cei din administrația publică centrală suntem în aceeași zonă hulită de țară dar și locul de unde se pot schimba lucrurile pentru țară. Opinia dumneavoastră este importantă după internship. Ar trebui schimbat ceva și în cadrul legislativ actual, ca după aceste două luni de internship să se poată încadra respectivul tânăr automat în administrația publică, pe postul de debutant desigur, dar fără alte concursuri, pentru a stimula transferul de tinerețe, de suflul nou, mai repede către administrație. Sper ca după aceste două luni de zile o mare parte dintre voi să decideți să rămâneți în administrația publică. Vom vedea care ar putea fi cadrul legal pentru a face acest lucru”, le-a spus Eugen Teodorovici, tinerilor înscriși în Programul Oficial de Internship al Guvernului României, ediția 2019.

Ministrul de Finanțe a subliniat că niciun absolvent al programului de internship al Guvernului nu a vrut să rămână la Finanțe.

„Din păcate am întrebat câți dintre colegii de la internship au rămas la Finanțe la încheierea stagiului. Niciunul. Ori buna experiență sau informațiile obținute în internship au contribuit la un alt loc de muncă în afara sectorului public, nu știu. Dar ceva înseamnă că trebuie făcut sau schimbat”, a adăugat Teodorovici.

Despre funcția sa, Eugen Teodorovici a afirmat că e mândru că lucrează la Ministerul Finanțelor.

„Sunt un funcționar public exact cum mi-aș dori să văd foarte mulți în această țară. Tot timpul am crezut că să lucrezi într-o structură de stat este o mândrie pentru oricine, oriunde ar lucra. Ai șansă să poți contribui sau să iei decizii mai târziu care să ajute țara și pe cei din jurul tău. Sper ca și voi să aveți dorința de a face bine acestei țări, fie că lucrați în privat sau la stat”, a mai spus ministrul, la lansarea Programului Oficial de Internship al Guvernului României, ediția 2019.

Executivul a lansat ediția a șasea a Programului de Internship

Guvernul a lansat, miercuri, ediția a șasea a Programului de Internship. Premierul Viorica Dăncilă a afirmat că pentru stagiul de practică din acest an s-au înscris studenți sau absolvenți de studenți ai universităților de prestigiu din mai multe țări europene.

„Astăzi (miercuri-nr.) am avut plăcerea de a găzdui la Palatul Victoria ceremonia de deschidere a celei de-a șasea ediții a Programului Oficial de Internship al Guvernului României. Succesul acestui program este confirmat de numărul mare al tinerilor care au aplicat și în acest an, precum și de faptul că cei interesați să se familiarizeze cu administrația publică centrală sunt studenți sau absolvenți ai universităților de prestigiu din mai multe țări europene. Pentru a-i sprijini și motiva pe studenți am îmbunătățit legea internshipului și am mărit indemnizația lunară oferită fiecărui intern. Aceasta a fost majorată la 2080 de lei vrut. În plus, de anul acesta perioada de desfășurare a programului de internship este considerată vechime în câmpul muncii. Am convingerea că profesioniștii din toate instituțiile partenere îi vor îndruma pe tineri în următoarele două luni. La finalul acestui stagiu de pregătire ne dorim să avem cât mai mulți tineri dornici care să urmeze o carieră în administrația publică centrală”, a declarat Viorica Dăncilă, la începutul ședinței de guvern.

La evenimentul de lansare al Programului Oficial de Internship al Guvernului României, ediția 2019 au participat premierul Viorica Dăncilă, ministrul de Finanțe Eugen Teodorovici, dar și ministrul pentru românii de pretutindeni, Natalia Intotero.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Tragedie în mijlocul petrecerii! Au sărbătorit eliberarea inculpaților în cazul de la Padina, iar un...
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Ireal! Cum au fost aşteptaţi acasă cei trei fii ai Sidoniei. Imagini sfidătoare: 'Bine v-am...
Mihai Leu se luptă din nou cu cancerul de colon? Fostul pugilist, internat în spital....
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Vești bune de la Spitalul Foișor. Starea de sănătate a lui Florin Piersic se ameliorează...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Este legal să parchezi pe contrasens?
Chişinăul sfidează Moscova printr-un acord de securitate cu UE. R. Moldova va fi inclusă în...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
NU mai pot avea PERMIS DE CONDUCERE timp de zece ani. Decizia finală a fost...
Android, luat în vizor de hackeri. Pericolul mare pentru telefoane
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Subiectele la Evaluare Națională 2024 clasa a 2-a pentru Română citit
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
”Doamne-Doamne e cu mine!” Maria Constantin a ajuns de urgență la spital. Cu ce probleme...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Arheologii au detectat o structură îngropată și mai multe anomalii lângă piramidele din Giza
×